Nu mai râde de tine

O modă prostească bântuie printre adolescenții târzii ai societății în care trăim.

Mă refer la practica autoironizării prostești.

Adică, pe românește, tendința de-a râde de tine însuți cu scopul aparent de-a te distra tu și ceilalți.

De ce este tentant pentru unii bărbați să se submineze verbal

Ai văzut vreodată câinii care se lasă pe spate și-și expun abdomenul când se gudură pe lângă oameni sau când vor să oprească un conflict cu un alt câine dominant?

E o formă naturală de autoapărare a celor slabi în fața celor puternici sau de scădere a eventualei agresivități a celui dominant față de cel slab.

Când faci afirmații depreciative la adresa ta cu scopul de-a stârni râsul celor din jur te comporți exact ca acei câini. Te percepi slab și ai nevoie ca cei puternici din jur să râdă de ceea ce ai spus, adică de tine, ca să elimini eventuala agresivitate din partea lor.

Acum, e posibil să ți se pară exagerat ce-ți spun eu:

“Despre ce agresivitate vorbești? Nu mă agresează nimeni, glumesc pentru că-mi place să fac glume”.

În primul rând e o diferență majoră între umorul care stârnește râsul pe seama glumei în sine și umorul care stârnește râsul pe seama ta.

În al doilea rând, agresivitatea despre care vorbesc nu este una clasică, de genul ești luat la pumni că nu te guduri ca un sclav. Nu, e vorba de o formă de agresivitate pe care cel slab o simte sub forma unei tensiuni apăsătoare.

Și ca să nu o mai simtă, alege să-l facă pe cel dominant să râdă pe seama sa știind că-n mintea acestuia nu e loc pentru două porniri emoționale în același timp: și agresivitate, și amuzament.

Prin urmare, când glumești prostește pe seama ta, nu faci altceva decât să-i îmbunezi pe cei dominanți și să-ncerci să câștigi un soi de apreciere de servitor ca o metaforică bancnotă lipită de fruntea unui lăutar.

Lumea se distrează, iar tu te simți în siguranță pentru că ai reușit să-i convingi pe toți că ești inofensiv. Te percep că ești atât de slab încât te iau în râs și te lasă-n pace.

De unde a apărut moda proștilor amuzanți

Autoironia prostească are rădăcinile în comportamente de adaptare a celor slabi la mediul dominant de cei puternici. Deci există inclusiv o programare naturală a celor care se simt slabi să se comporte de-o manieră care să arate celor din jur care le este nivelul, astfel încât aceștia să-i lase în pace pentru că nu reprezintă o concurență.

Desigur, în ziua de astăzi, mintea oamenilor este în continuare programată să recurgă la acest sistem de autoapărare, dar lipsesc în mare măsură pericolele care-n trecut au produs acest mecanism de protecție.

În schimb, au apărut diverse curente culturale care-i încurajează pe bărbați să fie proști în relație cu cei din jur și cu ei înșiși.

De asta vezi în filmele și serialele de comedie o grămadă de situații în care bărbații sunt caricaturizați, în care bărbații au roluri care implică să se comporte prostește și să manifeste un nivel maxim de slăbiciune.

Iar pentru normalizarea acestei chestiuni se folosește umorul - toată lumea râde când vede prostul purtându-se ca un prost, deci e ceva frumos, ceva pozitiv.

Nu este.

Nu e absolut nimic firesc în a prelua roluri de prost în dorința de-a te încadra în modelele pe care le vezi promovate în media. Să faci asta înseamnă nu doar să-ți sfidezi natura masculină, dar și să te comporți ca un animal dresat.

Situațiile în care autoironia te avantajează

Există doar două mari situații în care poți fi autoironic și să ai de câștigat de pe urma acestei atitudini.