Ce ar trebui să faci înainte să mergi la psiholog
În trecut, mersul la psiholog era considerat un semn că ceva nu e în regulă cu tine.
Uneori, popular vorbind, erai considerat nebun pentru o vizită la cabinet.
Din fericire, lucrurile s-au mai schimbat și breasla din care fac parte privește cu satisfacție spre un trend tot mai accentuat - oamenii merg la psiholog pentru a-și rezolva diverse probleme fără să mai perceapă acest lucru ca fiind ceva rușinos.
Nici n-a fost vreodată.
Pe de altă parte, am o teorie legată de mersul la psiholog pe care vreau să ți-o dezvălui și ție.
Nu este ceva bazat pe vreun studiu sau pe vreun soi de cercetare amănunțită.
De altfel, psihologia nu este o știință atât de exactă pe cât ne place multora să o considerăm. Nu este nici pe departe ceea ce reprezintă din perspectiva clarității academice fizica, matematica, chimia, biologia.
Psihologia e doar ceva mai exactă decât majoritatea științelor care se laudă că sunt științe fără să merite cu adevărat asta dacă le raportezi la cei 4 monștri ai exctității menționați mai sus.
Da, la științele sociale mă refer în cazul de față.
În fine, teoria mea este bazată pe un amestec de experiență personală și experiență împrumutată de la diverși colegi care reușesc să vadă dincolo de teoriile oficiale.
Concret, există un trend în ceea ce privește vizita la psiholog a celor care nu au nevoie de ajutor.
În privința celor care ar avea nevoie de ajutor și evită psihologul nu e nicio noutate. Respectivii se feresc de cabinet și confirmă astfel o tradiție de natură clinică.
În schimb, noutatea este prezența aceasta în cabinet a unui număr crescut de oameni cărora psihoterapia le face bine, le este de ajutor, dar pentru care nu este absolut necesară.
Adică, oamenii care se pot ajuta singuri în mod real, dar cultural au intrat sub influența unor credințe un pic greșite - că fără ajutor extern, nu poți face lucruri importante.
Te poți gândi că în cazul lor este vorba mai degrabă despre un demers de dezvoltare personală, nu neapărat o intervenție pentru cine știe ce dificultate emoțională.
Doar că ei nu articulează astfel motivul prezenței în cabinet.
Îți dau voie să faci lucruri importante și pe cont propriu
Vezi ce ciudat sună?
Și totuși, există această tendință naturală a multor oameni să caute o autoritatea care să le confirme faptul că pot face diverse lucruri.
De unde această credință?
O parte din ea este natural programată în noi pentru că suntem animale sociale pentru care ierarhiile contează. Și e posibil să ai tendința de-a te raporta la ce cred / spun cei pe care-i percepi ca fiind "autorități".
O altă parte a acestei credințe a fost alimentată cultural prin tot felul de idei din categoria "Cere ajutorul!".
Ideile din această categorie n-au apărut ca un program de manipulare / slăbire a autonomiei oamenilor, ci ca efect al unei realități - o grămadă de indivizi refuzau să ceară ajutorul sau nu știau c-ar trebui să-l ceară în tot felul de situații cu adevărat dificile.
Prin urmare, apărut ideea de-a populariza firescul cererii de ajutor.
Apoi, de la un punct încolo, diverși au trecut de la bună intenție la încercări de-a înmuia diverse caracteristici sănătoase ale bărbaților - de exemplu, capacitatea unor bărbați de-a suferi și a trece peste suferință.
Aham, există așa ceva.
Nu orice eveniment dificil implică traume de nerezolvat fără ajutor extern. Uneori, oamenii reușesc să treacă peste diverse probleme apelând la diverse forme de "psihoterapie alternativă".
Când auzi "psihoterapie alternativă" probabil te gândești la ceva invenție modernă a unor escroci manipulatori.
Nu, eu mă refer chiar la ceva arhaic - la acele forme de psihoterapie care existau înainte de Freud și ai noștri.
De exemplu, diversele religii ale lumii au concepte și unelte care îi pot ajuta pe credincioșii aflați în momente de cumpănă.
Sau diverse filosofii antice au concepte și unelte care le sunt de ajutor adepților aflați în momente dificile.
Inclusiv psihoterapia Cognitiv - Comportamentală folosește principiile de bază ale stoicismului.
În fine, din fericire, o parte dintre oameni, mai ales bărbați, preferă să-și rezolve probleme decât să meargă la psiholog.
Bravo lor!
În schimb, există alți oameni, inclusiv bărbați, care preferă să facă vizite la psiholog deși, repet, ar putea să se descurce și pe cont propriu.
Atenție, acest text nu este despre a te demobiliza în încercarea ta de-a-ți rezolva problemele cu ajutorul psihoterapiei, ci despre a te ajuta să ți le rezolvi.
Doar că uneori, asta poate însemna un pic de timp cu propriile gânduri și apoi efort pe cont propriu.
Și tot uneori, asta poate însemna niște modificări simple, dar importante în viața ta de zi cu zi.
5 lucruri simple care te pot ține departe de psiholog
Ce ar trebui să faci ca să nu mergi inutil la psiholog și să plătești pentru ceea e posibil să rezolvi și pe cont propriu?
În primul rând, ia în considerare că-n terapie se întâmplă foarte, foarte rar ca un psiholog să-ți dea sfaturi. Cel puțin, nu psiholog bun.
Pentru majoritatea oamenilor care nu se confruntă cu probleme deosebite, aceste schimbări în viața de zi cu zi pot fi foarte eficiente în ceea ce privește starea ta de bine / funcționalitatea ta psihică.
1. Dormi mai mult și mai ales mai bine
N-ai nevoie de un terapeut care să-ți spună că dormi prea puțin. Ai nevoie doar de puțină atenție la cum te simți când nu dormi suficient / nu ai un somn de calitate.
Somnul are un efect incredibil asupra organismului tău, asupra stării tale de bine.
Somnul insuficient din perspectiva calității / cantității poate să influențeze nivelul tău de anxietate și poate să potențeze simptomele depresiei.
În fine, somnul de slabă calitate te prostește.
La propriu, nu la figurat.
De aceea, află ce ai de făcut pentru un somn de calitate și treci la odihnă!
2. Elimină zahărul din alimentație
Hehehe, nu voiai să auzi asta, nu?
Nicio problemă, n-ai auzit, doar aici citit.
E foarte greu să ai un bun echilibru chimic în organism atunci când unul dintre cei mai importanți hormoni - insulina - este dat continuu peste cap de ceea ce consumi - făinoase, dulciuri, băuturi ciudate etc.
În ghidul Corp de Animal găsești toate amănuntele legate de o alimentație în acord cu programarea naturală a organismului uman.
Fără fonfleuri, fără planuri ciudate de slăbit, fără mâncat aiurea și, mai ales, fără adicții alimentare.
Doar cu mâncare real sănătoasă și exerciții fizice pentru animalul din tine.
3. Fă exerciții fizice zilnic
Ideal ar fi zilnic pentru că organismul tău are nevoie zilnic să simtă că trăiești.
Mai mult, corpul tău este construit pentru deplasare prin mers.
Nu pentru deplasare cu mașina, nu pentru deplasare cu liftul, nu pentru deplasare cu scările rulante.
Pentru deplasare prin mers.
Când nu mergi zilnic suficient, mușchii picioarelor tale încep să se atrofieze. Iar când acești mușchi masivi devin slabi, tot felul de lucruri se întâmplă în organismul tău.
De exemplu, contracțiile acestor mușchi sunt unul dintre semnalele cele mai importante pentru creier în legătură cu capacitățile tale generale.
Când creierul te percepe slab fizic, începe să se adapteze la această stare. Prin urmare, nu te mira că, uneori, te simți neputincios în tot felul de situații în care n-ar fi firesc să te simți așa.
4. Ieși zilnic la aer și expune-te la soare
Dimineața, în cel mult 15 - 30 minute după treziere, încearcă să privește lumina solară.
Nu privi soarele direct (sub nicio formă!), ci doar expune-ți privirea la lumina de afară.
E ok cu ochelari de vedere, e ok cu lentile de contact.
Nu e ok cu ochelari de soare, nu e suficientă lumina care pătrunde prin geam sau prin parbrizul mașinii.
De ce să faci asta?
Pentru că lumina solară are un rol important în ceea ce privește chimia organismului tău, inclusiv din perspective hormonale:
5. Scade masiv timpul petrecut cu ochii în ecrane
Sursele de dopamină ieftină precum rețele sociale, precum Netflix, precum majoritatea produselor oferite prin intermediul unui ecran îți sabotează masiv starea de bine.
Mai mult, ușurința cu care se schimbă contextul atunci când scrollezi pe Facebook / Instagram sau Twitter reprezintă, simplificat vorbind, un adevărat bombardament chimic pentru creierul tău.
Probabil că răul suprem la ora actuală este TikTok, care reușește să te plimbe dintr-un context în altul - de la pisici amuzante la femei dezgolite mai rapid decât orice altă platformă de gen.
Ce faci dacă nimic nu funcționează pentru tine
Dacă faci toate aceste lucruri și nu te simți mult mai bine, e posibil ca un psihoterapeut bun să-ți fie de ajutor.
Dacă nu le faci și mergi la psihoterapeut bun, posibil ca o parte dintre ele să ajungi oricum să le faci sub influența terapiei.
Ideea este că nu poți funcționa normal pe termen lung dacă nu-ți rezolvi și lucrurile de minim bun simț care te ajută să fii ok fizic și psihic.
Un psihoterapeut nu-ți va da sfaturi și nu va face lucrurile corect în locul tău. Un psihoterapeut bun te va ajuta să-ți găsești resurse pentru a-ți rezolva propriile probleme.
Prin urmare, mergi în terapie dacă tu crezi că-ți va fi de ajutor, dar nu pierde din vedere lucrurile în privința cărora te poți ajuta singur.