Cum scapi de lașitate, adevăratul cancer al masculinității

Lașitatea se naște la intersecția dintre animalitate și umanitate.

Animalitatea este cea care-ți oferă instinctul de autoconservare.

Acest instinct este cel care te determină să te ferești de situații riscante. Rolul acestui instinct nu este ca tu să duci o viață plină de glorie, ci de-a supraviețui.

De ce să supraviețuiești?

Pentru a putea să-ți perpetuezi specia, singura sarcină de care natura este interesată când vine vorba de speciile sale.

Asta dacă vrei să elimini partea spirituală a existenței tale.

Doar că chiar dacă tu ai elimina-o de-o manieră prostească, așa cum o fac mulți dintre cei care au impresia că credința / spiritualitatea se rezumă la existența unui "bărbos în ceruri", tot nu scapi de ea.

Oricât de convins ai fi de ateismul tău, când vine vorba de lașitate, animalitatea ta se combină excelent cu orice spirit găunos.

De altfel, lașitatea este prin excelență bazinul de scăldat al celor care nu cred cu adevărat în nimic.

Indiferent că-i vorba de credință religioasă sau credință de altă natură.

Apoi, într-un final, lașitatea este o încălcare a unor principii de bază, este o formă de compromis în defavoarea unor credințe fundamentale.

Uneori, aceste principii și credințe sunt ale tale.

Adică le accepți ca fiind valoroase și demne de respectat, chiar dacă ajungi să le încalci.

Alteori, deși nu le îmbrățișezi, istoria omenirii a dovedit că sunt valoroase și nu contează faptul că tu le respingi, ele își vor face loc la masa judecății.

Uuu, sună aproape biblic, nu?

Nu am intenția asta.

Vreau doar să-ți atrag atenția la felul în care se naște lașitatea: încalci principii general valoroase ale umanității.

Furi.

Minți.

Trădezi.

Fugi din fața pericolului când ai putea să-i ajuți pe cei slabi.

Iar exemplele pot continua la nesfârșit cu o gamă largă de excrescențe ale lipsei de caracter.

De ce este lașitatea un cancer pentru masculinitate

Lașitatea este o stare care te-nsoțește în permanență dacă nu faci ceva ca să o elimini.

Adică o ai mereu pe fundalul gândurilor tale.

Și-ți sabotează multe dintre acțiuni.

Și te îndeamnă să ai atitudini de doi le în tot felul de situații.

Este genul de ștampilă pe care nu trebuie să ți-o pună neapărat alții ca să te chinuie.

Ți-o poți pune singur cu mare ușurință.

Și când în intimitatea gândurilor tale ajungi să te definești ca fiind laș, o mare suferință te cuprinde.

Genul de suferință care, de-a lungul timpului, i-a îndemnat pe oameni la tot felul de gesturi prostești.

Inclusiv sinucidere.

Care, de multe ori, poate fi o nouă formă de rezolvare a unei situații prin lașitate.

În fine, de ce structura unui bărbat este atât de sensibilă în fața ideii de lașitate?

Simplu.

Suntem o specie care a evoluat și a rezistat prin eliminarea unui lung șir de dușmani.

Prin lupta cu aceștia.

Prin supraviețuire în dispute cu aceștia.

Când spun dușmani, nu mă refer doar la animale din alte specii.

Mă refer inclusiv la diverși alți hominizi care au viețuit în paralel cu Homo Sapines.

Și mă refer inclusiv la zorii dezvoltării tribale ale societății umane, când un bărbat laș era o verigă slabă în lanțul de apărare. Iar în dispută cu alte triburi / armate eșecul ducea aproape de fiecare dată la moartea bărbaților.

Femeile nu se confruntau cu aceeași soartă.

Unele ajungeau sclave, altele ajungeau să trăiască ca iubite / soții ale cuceritorilor.

O altă soartă.

Printre altele, inclusiv de asta lașitatea este un cancer pentru masculinitate și o formă de supraviețuire pentru femei.

Două lucruri diferite.

Și tot de asta bărbații și femeile ajung să definească de multe ori curajul în mod diferit.

Nu întâmplător vezi articole pe site-uri sau prin reviste în care o tipă este numită curajoasă sau îndrăzneață pentru c-a pozat goală.

Deși nu este nicio glorie în asta.

În fine, deviez.

Încercam doar să-ți explic de ce te simți pustiit când te confrunți cu o situație în care ai acționat ca un laș.

Pentru că lașitatea a însemnat ori moartea lașului, ori moartea celor care s-au bazat pe el.

Atenție, a-ți fi frică nu e absolut nicio rușine.

A acționa însă sub impulsul unei frici și a dovedi lipsă de caracter te va consuma ca nimic altceva până când nu-ți rezolvi / repari problema de lașitate.

De ce încearcă unii să-ți spună că e OK să fii laș

Nu vei găsi formulări de genul "e ok să fii laș".

Sintagma "laș" este atât de încărcată negativ și atât de respinsă inclusiv de bărbații care știu despre ei înșiși că sunt lași, încât e nevoie de alte formule verbale ca să te prostească.

În general, ți se spune că e ok să acționezi într-un anume fel pentru simplu fapt că ești om.

Și că orice om în situația respectivă poate greși.

Sau că e firesc să ai slăbiciunile tale.

Sau că n-ai făcut altceva decât să-ți arăți vulnerabilitatea.

Toate pot fi adevărate, dar nu-n cazul lașității.

Lașitatea are marea calitate că este fără dubiu.

Adică lașul știe c-a fost laș.

Singurul moment când încearcă să se mintă singur sau pe ceilalți este când apelează la aceste formul de mascare a lașității.

Și tocmai aici este mare perversitate.

Așa cum spuneam, toate acele formule, toate acele idei pot fi valabile de felul lor. Doar că sunt adevăruri fără legătură cu lașitatea.

Lașitatea e un cancer pentru orice bărbat.

E o formă de autosabotare a conturului tău masculin.

E o formă dezgustătoare de pedepsire a potențialului tău.

Dacă ai dat dovadă de lașitate și nu repari ce-ai greșit, vei fi mereu sub nivelul a ceea ce ai putea fi ca bărbat.

Și asta în toate ariile vieții tale, inclusiv în cele în care nu te-ai gândi vreodată c-ai putea fi afectat.

Deci nu doar în relație cu alți bărbați sau în interacțiune cu femeile, ci și-n relație cu cei apropiați ție, în relație cu copiii tăi, cu părinții tăi.

Lașitatea este o otravă care schimbă totul în jurul tău, nu doar în sufletul tău.

Ce poți face dacă ai fost laș

În general, un bărbat care a acționat sub imperiul lașității alege una din două căi: