Cum să scapi de lene
Probabilitatea să fii un leneș absolut astăzi este mai mare decât oricând.
De ce?
Pentru că e ușor.
Spre deosebire de trecutul relativ recent, să fii leneș astăzi vine la pachet cu consecințe mai puțin deranjate în primă fază.
Sau chiar mai puțin sesizabile.
De exemplu, o bună parte din istoria umanității, a fi leneș putea însemna orice între a muri de foame sau a trăi în niște condiții jalnice.
Asta până relativ recent, aș zice chiar până în urmă cu câteva zeci de ani.
Să fii leneș în ziua de astăzi nu implică decât rareori un astfel de chin.
Din contră chiar, o bună parte dintre cei care se bălăcesc voluntar în lene sunt și sclavii satisfacerii instant a tot felul de alte dorințe, inclusiv a celor alimentare.
Mai ales că poți comanda mâncare de slabă calitate, la prețuri pe care ți le permiți chiar și cu un venit mediocru.
Minciunile cu care se mint leneșii
Mai mult, societatea actuală nu oferă doar condiții pentru lenevirea indivizilor, ci și o programare culturală care să-i convingă pe mulți dintre aceștia că e ok să fie leneși.
Sau că nu e vina lor.
Că ceea ce trăiesc este aproape sigur efectul unei afecțiuni de natură clinică (depresie) sau efectul unor inechități de natură socială propagate de indivizi incredibil de lacomi.
De ce o astfel de programare culturală este eficientă și profitabilă economic, social și politic?
Este eficientă pentru că se bazează pe bucăți de adevăr.
Da, lenea nesimțită poate fi ușor confundată atitudinea pe care un individ depresiv o are față de viață.
Prin urmare, pentru leneșul talentat ideea de-a considera că este victima unei astfel de afecțiuni devine o foarte bună acoperire.
Genul de acoperire pe care o folosește nu doar în relație cu alții, ci și-n relație cu el însuși.
Fără un succes profund, dar totuși suficient cât să salveze aparențele.
De altfel, ideea de-a te da "bolnav" este cu atât mai valoroasă pentru că te poți amesteca printre cei real atinși de o tulburare de natură nervoasă și scapi de puținele voci care mai îndrăznesc să condamne una dintre cele mai dezgustătoare stări omenești - lenea voluntară.
Ce este lenea voluntară
Lenea voluntară este o formă de lașitate.
Iar lașitatea este cancerul masculinității.
De asta, lenea este dezastruoasă pentru un bărbat.
Nu doar că îți sabotezi singur capacitatea de-a face ceva cu viața ta, dar o faci și de-o manieră împovărătoare psihic.
Concret, în ciuda faptului că ai putea să te asiguri la nesfârșit că lenea ta este determinată de tot felul de factori obiectivi - părinți care ți-au sabotat startul în viață sau afecțiuni împotriva cărora nu poți face nimic - realitatea va fi mereu sinceră cu tine.
Adică indiferent cum te minți, tu vei ști adevărul.
Vei ști că fibra ta e slabă pentru că tu alegi să fii slab.
Adică leneș.
Știi că poți face alegeri în fiecare moment al vieții tale.
Doar că alegi calea minimei rezistențe.
Într-o zi, dincolo de acele ore "obligatorii" de prezență la muncă, alegi ca efortul maxim să fie folosirea telefonului ca să-ți comanzi ceva cu livrare.
Sau să scrollezi la infinit pe Instagram, Facebook, Tinder etc.
Sau să te miști de pe-o parte pe alta a canapelei cu ochii-n ecranul telefonului, laptopului sau TV-ului.
Știi foarte bine că acestea sunt eforturile pe care le faci.
Și indiferent cât te-ncălzește pe moment când alții îți plâng de milă sau chiar când tu o faci, imediat realiatea își ițește capul pentru a-ți spune câteva cuvinte simple:
"Lasă vrăjeala sentimentală, ești doar un leneș obosit!"
De ce este lenea voluntară atât de periculoasă
După cum îți spuneam mai sus, efectele faptului că ești leneș în ziua de astăzi nu sunt bruște și violente, ca-n trecut.
Astăzi, poți să petreci o grămadă de timp ducând o viață de lene absolută până când descoperi că ceea ce tu ai considerat o formă de distracție / relaxare a fost de fapt o formă de eșuare.
Majoritatea bărbaților se lovesc prima dată de acest gând în jurul vârstei de 30 ani.
Sigur, ei constată și mai devreme că-n comparație cu alții de vârsta lor, au bătut pasul pe loc sau au regresat.
Doar că-n jurul vârstei de 30 ani, oamenii descoperă ceea ce psihanaliza numește "teama de moarte".
Care nu e o teamă clasică de moarte - gen brusc începi să te temi că vei muri. Ci un fel de constatare anxios-dureroasă că timpul trece și că viața ta trece.
În contextul acesta, gândul că ți-ai irosit "cei mai buni ani" se potrivește perfect în rama ta mentală.
Și asta duce la un soi de panică.
"Băi, ce naiba am făcut cu viața mea?!".
Ei, într-un astfel de moment, există mai multe variante de-a reacționa.
Unii încep să facă ceea ce au făcut în mod obișnuit o bună parte din viața lor - să caute vinovați externi. Părinții care nu i-au educat cum trebuie sau i-au traumatizat sau "traumatizat".
Sau nu le-au oferit material ceea ce alți părinți au oferit copiilor lor.
Când ești cogemitea hăndrălăul în putere îți convine să dai vina pe alții.
De ce?
Pentru că poți să te întorci liniștit la lenea ta și să privești cu obidă spre cei vinovați nu doar pentru ce ai trăit până acum, dar și pentru ce vei trăi de acum încolo.
Aceasta este cea mai obișnuită reacție în fața descoperirii că ai fost un leneș voluntar cronic și că ți-ai furtut o bună parte din viață.
Există însă și altă variantă...
Ca-n multe situații în care oamenii ating un minim absolut, când ajung atât de jos încât nu mai pot face altceva decât să se mobilizeze pentru a urca, se poate întâmpla să-ți revii.
Adică să vezi viața pe care o duci ca insuportabil de dus în continuare.
Nu pentru că alții te-au oprimat, ci pentru că tu însuți îți dai seama că ești responsabil pentru ceea ce trăiești.
Pentru ceea ce ești.
Prin urmare, îți vine să urli de oftică și îți vine să alergi ca disperatul să scapi de lene.
Să scapi de ce trăiești.
Să scapi de ceea ce ești când trăiești așa.
Un leneș trist și obosit.