Cum să te vindeci de sindromul servitorului
Nu există vreun analfabet self help care să nu știe despre sindromul impostorului.
Și nu există vreun smiorcăit care plânge online după atenție și consolare care să nu aibă impresia că sindromul impostorului îi sabotează reușitele excepționale.
În schimb, despre sindromul servitorului se știu mai puține.
În primul rând, pentru că e o sintagmă inventată de mine ca să descriu o stare care-i caracterizează pe o grămadă de oameni. Iar în al doilea rând, există prea puțin interes ca atitudinea de servitor conform descrierii mele să fie eliminată din societate.
Unde ar mai fi proștii dispuși să asculte orbește tot ceea ce li se spune dacă oamenii n-ar mai fi sclavii sindromului servitorilor.
Care sunt caracteristicile celui atins de sindromul servitorului
Ai putea crede că acest sindrom înseamnă tendința de-a le face altora pe plac indiferent cum se poartă respectivii cu tine.
Mda, include și asta.
Doar că tendință de-a pupa-n fund oamenii în mod reflex și de-a te gudura pe lângă ei este doar una dintre manifestările acestui sindrom al servitorului.
Mai sunt și altele.
Uneori, unii oameni sunt atinși de sindromul servitorului fără să fie mari pupăcioși de funduri. De exemplu, dacă respectivii se află zona de vârf a unei ierarhii dintr-o corporație, e posibil să aibă deasupra lor prea puține funduri de pupat.
Mai mult, s-ar putea ca acele funduri să fie atât de solicitate de buzele altor angajați încât să n-aibă prea des acces la plăcerea respectivă.
Și asta e o chestiune foarte tristă mai ales dacă cei în cauză și-au croit drumul în carieră așa cum de multe ori se întâmplă în astfel de organizații - pupând în fund pe cine au prins sau s-a lăsat prins să fie pupat de-o manieră cochetă.
Bun, sper că după această expunere, textul de față a devenit mai inclusiv și nu se va mai simți cineva lăsat în afara discuției.
Revenind, una dintre principalele caracteristici ale celui atins de sindromul servitorului este graba în mișcări. Desigur, pot exista și excepții, dar sunt exact ce le-am numit - excepții.
În general, cel atins de sindromul servitorului se mișcă extrem de rapid. Merge rapid, se repede să facă lucrurile pe care trebuie sau e nevoit să el facă, este agitat continuu și stresat permanent.
Fumează repede.
Totul este o grabă.
Absolut totul.
La un moment dat, nici nu mai e clar dacă nivelul său de stres și agitație este efectul felului în care se mișcă sau felul în care se mișcă este efectul stresului și al agitației care-l cuprind.
Sigur, vor fi unii care vor spune că ei se mișcă așa pentru că au lucruri de făcut, au întâlniri de respectat și altele de gen.
Corect.
Ce nu văd sau nu vor să vadă cei în cauză este că ori își planifică greșit timpul, ori cei care le planifică timpul îi țin într-un continuu joc de glezne. Da, servitorii au șefi care le impun să facă lucrurile de-o manieră specifică servitorilor.
Normal, situațiile de viață te pot obliga să accepți astfel de tratamente, nu e vreo rușine. Dar e sănătos să constați cum sunt lucrurile în realitate ca să le poți schimba dacă te-ai săturat de fapt de ele.
Sindromul servitorului nu se numește întâmplător “al servitorului”.
Implică automat ideea că servești un stăpân. Care stăpân poate fi unul evident și modern precum un șef de la muncă sau un patron, ori unul mai puțin evident, dar la fel de modern - societatea noastră spectaculoasă cu toate mașinațiunile ei.
De exemplu, ești un servitor-zombie desăvârșit când te repezi să servești interesul platformelor sociale de-a-ți verifica în mod compulsiv mesajele și de-a scrolla idiotic să vezi “oare ce s-a mai întâmplat?”.
Ce poți face ca să nu fii servitor
Una dintre regulile mele de bază face referire la o chestiune aparent banală, dar foarte importantă.
Și extrem de ușor de pus în practică.
Și nu doar ușor de pus în practică, dar cu o influență majoră asupra psihicului tău și a modului în care te vor privi cei din jur când faci acest lucru.